O parte din miracolele realizate de Dumnezeu in sufletul si viata mea
Numele meu este Narcisa Diceanu si am fost nascuta intr-un orasel cu vreme secetoasa si caniculara din sud-estul tarii. Sunt stabilita de curind in America. Vreau sa va povestesc pe scurt firul vietii mele in care Domnul a facut multe minuni.
In anul 1983 am fost nascuta intr-o familie ortodoxa. Tata a decedat intr-un accident la locul de munca cind aveam patru ani si mama, la 26 de ani, a ramas vaduva cu doi copii.
In primii ani de viata am fost marcata de lipsa unei familii intregi. Mama lucra opt-zece ore pe zi de luni pina vineri, iar eu si sora mai mica stateam mai mult in casa pana când parintele se intorcea dupa o zi intreaga de munca, petrecem citeva ore cu copilasii de virsta nostra in zonele invecinate blocului, in care mi s-au scurs primii 19 ani din viata. Mi se fringea inima cind imi vedeam camarazii de joaca alergind in bratele tatalui care venea acasa zimbind si cu bratele deschise in jur de patru-cinci dupa-amiaza. Piatra care o aveam pe suflet, a inceput sa-mi raneasca tot mai mult firea copilaroasa, atunci cind am sesizat in comportamentul mamei o trasatura pronuntata de asprime si duritate, care se rasfringeau asupra mea prin violenta verbala si fizica.
Si astfel a luat fiinta in mine, in primii zece ani, o tristete zguduitoare care mi se afisase pe chip si imi zdruncinase toate sentimentele.
Pe cind aveam in jur de 11 ani, mama s-a recasatorit si la inceput totul parea dupa bunul meu plac si o speranta sclipea in interiorul meu, care se mai inviorase putin. Din pacate, acea licareala vioaie ce era concretizata in bucurie, si-a pierdut treptat stralucirea in citeva luni de zile, fiindca persoana care mi-a dat nastere, nu si-a schimbat felul de a se purta si mai mult noul tata avea probleme cu bautura. Incetul cu incetul, zi cu zi, certurile si scandalurile dintre ei doi luau amploare, mistuindu-le si mai mult personalitatea si viata. La acea virsta, incepusem sa simt repulsie pentru dragii mei parinti si cautam sa petrec cit mai putin timp posibil in compania lor. De nenumarate ori am vrut sa fug de acasa, dar nu am dus planul pina la capat deoarece nu aveam pe nimeni si orasul natal era foarte mic. Imi amintesc ca am avut momente cind imi doream sa mi se opreasca viata din cursul ei normal si chiar ma gindeam, cum as putea sa fac in asa fel incit sa pot merge in cer. Dar numai Dumnezeu stie cum mi-a pazit mintea si viata in anii copilariei si adolescentei!
Cel mai dificil an a fost cel cind aveam intre 14-15 ani. Atunci violenta abunda in fiecare zi si ajunsesem sa nu mai pot dormi noaptea si aveam cosmaruri. Chipul imi era atit de trist incit parea ca si cum un nor intunecat ma invaluise, varsind suvoaie de lacrimi zilnic. In acel an devenisem foarte retrasa, eram foarte timida, mi-au aparut probleme de sanatate si toate experientele imi afectasera vorbirea.
Inca de pe la 7-8 ani aveam tot felul de vise in care se petreceau evenimente ce aveau sa aiba loc a doua zi sau in viitorul apropiat. Numarul lor s-a inmultit cu cresterea in virsta. Nu intelegeam de unde vin ele si cine are grija de mine aratindu-mi ce intimplari dureroase aveau sa se mai napusteasca asupra mea. Insa am primit acest raspuns si multe altele acum un an jumate.
Imi doream nespus de mult o familie iubitoare si calduroasa si vazind ca nu erau sanse sa se intimple aceasta cu parintii mei, a inceput sa ia forma dorinta de a-mi intemeia propria familie, asa cum o doream eu.
Cind am ajuns in liceu am avut numeroase experiente negative cu cei din afara casei. Datorita nevoiei de comunicare, aveam o fire foarte deschisa si faceam orice pentru a avea o relatie de prietenie adevarata cu o fata. De multe ori renuntam la mine pentru a-mi face prietenele fericite si pentru a le da de inteles ca sunt sincera si ca imi pasa de ele. Totul din mine dorea sinceritate si putina atentie si compasiune din partea cuiva. Atunci am fost lovita de valul societatii in care traim; atunci am simtit de multe ori o sageata care imi strapungea inima! Nu intelegeam de ce oamenii sunt atit de plini de rautate, ura si invidie. Nu puteam pricepe de ce se manifestau si aratau asa dorinta mare in a-mi face rau cind, eu pusesem multa dragoste si respect in acele relatii! Nu ma regaseam in vietile lor si in mintea mea nu se lega faptul ca nu se gindeau deloc la Dumnezeu si erau preocupati numai de acte lumesti banale, care veneau si apoi se sfirseau fara sa-si fi pus amprenta in mod pozitiv asupra lor. Experientele, care imi otraveau fiinta cu suferinta, continuau sa se tina lant.
Am uitat sa mentionez faptul ca mama mergea la biserica de doua ori pe an, uneori chiar deloc, iar barbatul cu care ea s-a recasatorit, este ateu. Eram atrasa de biserica si de Dumnezeu dar nu am intrat de prea multe ori intr-un locas ortodox, pentru ca vedeam multe traditii si practici pe care le consideram impotriva vointei Divinitatii. Nu intelegeam de ce trebuie sa merg la un preot pentru a-mi cere iertare pentru pacatele mele si de ce trebuie sa ma rog folosind rugaciuni ale altor oameni cind, de fapt, puteam sa le fac eu insumi in dezvaluiri personale. Si in plus, imi lasasem de multe ori spiritul cercetat si in voia Lui si El imi spusese de nenumarate ori ca relatia exista doar intre mine si El, Domnul meu. Il simteam pe Dumnezeu numai iubire, bunatate si intelegere. Comparam in mintea mea adeseori portretul perfect creionat din cumulul tuturor trasaturilor Lui nobile si fara de pata, cu multe concepte ce apartin de traditiile care sustin ca ele sunt calea spre rai si fericire; rezultatul era de fiecare data uluitor; fiindca El ne iubeste, doreste sa fim ai Lui prin daruire si pasiune pentru El. Si astfel am inceput sa ma rog rar pe cind aveam 10 ani, spunindu-I Atotputernicului ce ma framinta pe mine. In anii adolescentei petreceam ore intregi meditind la cum este sa fiu in prezenta lui Dumnezeu si cum ar arata lumea fara rautate. Singuratatea care imi hranea zilnic in mod bolnavicios fiecare parte din mine, ma impinsese sa caut existenta si manifestarea Puterii Divine in viata mea.
Duceam o lupta launtrica groaznica aproape zilnic! Ma chinuiau zi si noapte intrebari de genul: ”De ce ceilalti oameni sunt asa de mult diferiti de mine?”, “De ce au sufletul incarcat de rautate?”, “De ce nu am intilnit nici macar o persoana care sa actioneze similar cu gindurile si conceptele mele?”, “De ce nimeni nu apreciaza sinceritatea mea?”, ”De ce nu e nimeni interesat de dragostea dintre oameni, de darnicie, de sentimente nobile si fapte curate?”, “Oare, eu ma port asa cum doresti Tu, Doamne? Ma intreb, care sunt trasaturile de caracter ce traiesc in mine si in acelasi timp, Te supara?!”. Ma hotarisem din toata fiinta mea ca nu voi cadea prada miezeriei lumii. Aveam in interiorul inimii siguranta cu Dumnezeu ma iubeste si ma apreciaza pentru ceea ce sunt si reprezint. De multe ori ma rugam plângând cerindu-I ajutorul si puterea necesara pentru a suporta chinurile prin care treceam. In acele momente recunosteam in fata Lui ca sunt un om fara putere care nu se poate descurca si lupta singur impotriva valurilor vietii care ma rapuneau la pamint mai mereu. Si nu de putine ori, am primit rabdarea si calmul necesare care, in nenumarate imprejurari, iritau familia si pe multi din cei care se miscau in jurul meu.
Ajunsesem, in adolescenta pe la 17 ani, la un punct culminant cind nu mai suportam rautatea cu care imi raspunsesera toti cei pe care ii cunoscusem si ma hotarisem ca vreau sa ma razbun si sa fiu la fel ca ei. Am fost mereu privita ca o tinara ciudata care respingea cursele celor de aceeasi virsta, care doreau a ma lasa prinsa in virtejul desfriului. In sufletul meu stiam ca nu era bine, dar din cauza ranilor provocate de toti, vroiam sa fiu la fel ca ei crezind ca, astfel, nu voi mai suferi. Insa, “ceva” din interiorul meu nu mă lasa sa ma schimb si ma facea sa amân mereu transformarea mea intr-o fiinta meschina. Dupa citeva luni de esecuri de adaptare la “noua persoana”, mi-am deschis inima in fata lui Dumnezeu si I-am zis: ”Doamne, de ce nu pot sa fiu la fel ca ei? Vreau sa stii ca m-am hotarit sa fiu plina de dragoste. Dar imi este greu! Nu ma pot imprietenii cu nimeni asa cum doresc eu, nu ma pot acomoda cu aceasta lume! Totusi, de ce e asa de mare diferenta intre mine si ei?” Atunci toata fiinta mea a fost fulgerata de raspunsul blind si cald al Divinitatii: ”Eu nu te vreau ca ei, ci te doresc sa fii ca Mine!”. In acel moment eu mi-am zis in sinea mea ca, poate fi o lume intreaga impotriva mea; eu stiam ca e Cineva sus care imi ofera o dragoste sincera si care iubeste ca si mine dreptatea, adevarul, puritatea… In aceeasi perioada, I-am promis ca voi lucra cit de mult voi putea cu copiii strazii si oameni in suferinta.
Aveam doua dorinte mari care ma faceau sa ard datorita neimplinirii lor. Ma rugasem de nenumarate ori si cerusem Domnului sa-mi trimita sotul care sa imi impartaseasca acelasi stil de viata, aceleasi sentimente, aceeasi loialitate, aceeasi dragoste si a doua dorinta era sa fiu studenta la facultatea dorita dupa terminarea liceului, astfel incit parintii sa nu imi mai paralizeze zilnic rabdarea si puterea.
In 2002, anul cind am terminat liceul, am stiut ca in acele luni aveau sa aiba loc multe transformari, pentru ca Dumnezeu imi transmisese de nenumarate ori ca viata mea se va schimba la 180 de grade. Atunci nu intelegeam exact ce noutati se vor petrece. In iulie am plecat cu tata la Bucuresti pentru a da examen la o facultate din cadrul ASE-ului la care imi doream mult sa intru. Examenul a fost greu si ma pregatisem cu staruinta pentru el. Dupa ce am iesit din sala de examen, Domnul mi-a spus ca voi fi admisa.
Pe peronul Garii de Nord, tata ii face cu mâna unui tinar pe care il cunostea de cind acesta era copil. Pe drumul spre casa, i-am spus ca-mi caut un camin studentesc linistit; nu aveam nici o dorinta pentru camine unde bautura, sexul, fumatul, injuratul erau la ele acasa. El mi-a spus ca locuieste intr-un camin teologic, in care isi petreceau anii studentiei tineri din diferite denominatii crestine. Cind am auzit ca exista si un camin linistit in Bucuresti, nu mi-a venit sa cred urechilor si l-am rugat sa vorbeasca cu administratorul pentru a-mi rezerva un loc. A doua zi, isi sarbatorea implinirea virstei de douzeci si ceva de ani si m-a invitat la o mica petrecere. Initial am refuzat deoarece eram epuizata datorita examenelor si m-am razgindit cind mi-a comunicat ca totul se desfasoara la o ora din timpul zilei si se termina in maxim doua ore. La aceasta aniversare am cunoscut-o pe sora barbatului (viitorul sot), care avea sa-mi devina sot in iulie 2003.
Am fost impresionata de simplitatea lor si am tinut legatura cu ei. Intre timp, mi-am verificat rezultatele de la exam pe internet si am avut marea surpriza si bucurie sa ma vad admisa. Pina sa se intimple acest fapt, credeam ca-mi voi gasi linistea si voi putea fi mai fericita dar nu s-a intimplat asa. Simteam un gol adinc si mai zdrobitor in sufletul meu si am revenit la rugaciuni si comunicarea cu Dumnezeu. Am avut citeva intilniri cu acel grup de tineri linistiti si am avut marea bucurie sa descopar ca mai sunt si oameni care gindesc ca mine. Am asistat la o rugaciune si nu-mi venea sa cred ca sunt si persoane care se roaga la fel ca mine si cred ca poti sa-L cunosti pe Dumnezeu doar printr-o relatie personala. Parintii mei nu prea au fost de acord sa ma intilnesc cu ei si sa stau intr-un camin teologic, dar Domnul a lucrat in inimile lor si m-au lasat intr-un final.
In acelasi an, 2002, pe cind inca mai eram acasa, am iesit intr-o seara calduroasa de septembrie la plimbare cu sora mea. Intimplator ne-am intilnit cu Mirela, sora sotului, si mi-a zis ca trebuia sa se vada mai devreme cu o prietena si aceasta nu s-a prezentat la locul cu pricina; a continuat zicind ca are un frate care locuieste in America si a venit in Romania sa-si vada familia si trebuie sa apara si el curind. M-a intrebat daca poate sta cu noi pina cei doi o vor intilni; eu nu am refuzat si ne-a tinut companie pina cind el a aparut. Am ramas in acelasi grup si aici incepe relatia dintre mine si viitorul sot. Am avut o discutie banala pina cind am inceput sa discutam de Dumnezeu si mi-a zis ca El ar trebui sa fie primul in vietile noastre. Am fost uimita fiindca nu mai auzisem pe nimeni spunind asa ceva. Mai trecura citeva zile si ne intilniseram iarasi intimplator. Eu eram super de satisfacuta, deoarece gasisem pe cineva cu care sa pot discuta si care sa aiba aceleasi principii ca ale mele. Dupa o saptamina in care am tinut legatura constant, a parasit Romania si ma luase un sentiment de tristete, fiindca imi lipseau acele discutii pe care nu le mai avusesem cu nimeni. Pe atunci, nici prin cap nu-mi trecea ca ne vom logodi cu trei luni mai tirziu si peste mai putin de un an, ne vom casatori. Il admiram pentru maturitatea si intelepciunea cu care imi vorbea. Dupa ce a plecat, Domnul mi-a spus iarasi: ”Nu-ti face griji! Voi va veti mai intilni!”.
Am ajuns in Bucuresti si la scurt timp am cerut cuiva o Biblie, pentru ca-mi doream una. La citeva zile am primit-o si am inceput sa citesc Noul Testament. Acele citeva zile in care am citit Evangheliile, mi-au marcat viata. O bucurie uriasa imi inundase sufletul pentru ca, in sfirsit, gasisem raspunsurile la intrebarile pe care le aveam; gasisem ca intradevar Dumnezeu este dragoste ( 1 Ioan 4:8). Descoperisem care era golul sfisietor din mine: Domnul Isus era ceea ce-mi lipsea! Aveam nevoie de jertfa Lui de la Golgota pentru a-mi spala sufletul si viata de fapte care erau opuse stralucirii si perfectiunii Lui (minciuna, ranchiuna, razbunare, rautate, cuvinte vulgare, etc) si de dragostea Lui pe care am avut-o mereu. Nu mai eram impovarata de acele ginduri care ma faceau mereu sa ma intreb daca felul cum ma purtam si actionam erau in concordanta cu dorintele Domnului meu! Prin parere de rau si dorinta de schimbare in fata Fiului lui Dumnezeu, eram iertata si inoita cu o noua pasiune de viata care ma intarea, tot mai mult pe zi ce trecea, sa trec peste orice obstacol. Atunci viata mea a luat alt curs; uneori petreceam zile intregi doar citind Biblia aflind in sfirsit, cum trebuia sa ma port astfel incit sa nu Ii incalc voia. Ceata din gindirea mea a inceput sa se ridice, putind sa disting mai clar diferenta dintre bine si rau. Sufletul meu era infometat dupa Dumnezeu.
De aici, totul s-a schimbat in mine. Tristetea adinca, care imi era inserata pe fata, a inceput sa dispara incetul cu incetul, am invatat sa ma analizez si sa lupt impotriva lucurilor negative care existau in mine. Am realizat ca trebuie sa imi canalizez toata energia si tot ce ma reprezenta, in jurul Celui ce ma crease si ma doreste a fi partasa la imparatia Lui. Domnul Isus mi-a dat puterea necesara de-a vedea ca El este perfect iar eu sunt un om care nu a reusit sa lupte impotriva furtunilor fara dragostea Lui: “Fiindca atit de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe Singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” (Ioan 3:16)
Aceste schimbari le-au observat toti din jurul meu. Mi s-a zis ca radiez a ceva placut ce nu avusesem pina atunci. Multi au luat legatura cu parintii mei si le-a descris: ”Narcisa e schimbata si pe fata ei radiaza ceva neobisnuit. Imi place schimbarea ei! Ce este nou in viata ei de s-a schimbat?”. Intr-o zi am vizitat o prietena care avea probleme si i-am dat citeva sfaturi; a fost surprinsa si a spus: ”Ce s-a intimplat cu tine?!! Vorbesti ca si cum ai avea 40 de ani si nu 20. Esti ca si cum Dumnezeu ti-a dat ceva ce ceilalti oameni nu au!”. Eu am fost surprinsa pentru ca ea nu stia ca Domnul Isus exista in viata mea. La fel au reactiont si parintii mei care au fost si sunt impotriva noii mele vieti. Au fost si ei putin socati de totala mea schimbare si totusi, au continuat sa incerce sa imi faca viata amara pentru ca nu le placea ca vorbeam prea mult despre Dumnezeu si dragostea Lui. Dar stiti ce s-a intimplat acum? Nu au reusit sa ma mai supere pentru ca Domnul e primul in viata mea si nimeni nu va reusi sa ma faca sa-I schimb locul; El e cel ce si-a dat viata pentru mine; El si-a dat trupul in mâna mortii pentru un simplu om ca mine pentru care are o dragoste infinita. De ce dovada mai mare de iubire adevarata avem nevoie?! Dumnezeu ne-a creat si El insusi si-a dat viata pentru binele creatiunii Lui, adica pentru noi, oamenii! A murit ca sa dea in dar viata vesnica unor fiinte efemere ca mine!
Probabil vreti sa stiti ce s-a intimplat cu fratele Mirelei (sotul): pentru o perioda am tinut legatura doar prin email, apoi zilnic prin telefon si Domnul a facut sa se desfasoare diferite intimplari care ne-au adus impreuna si ne-am casatorit in vara anului 2003.
De cind L-am primit pe Isus in viata mea, am avut citeva mesaje in care El mi s-a aratat si intr-una mi-a zis clar ca toate visele din copilarie si pina in ziua de azi, de la El veneau.
La scurt timp am inceput sa-mi tin promisiunea fagaduita Celui pe care Il adoram si am facut voluntariat la o casa de copii ai strazii din Bucuresti, am ajutat pe cei in nevoie cu ce am putut mai bun si in prezent, lucrez tot cu oamenii intr-o biserica. Aproape cu un an in urma, am iesit cu un grup de tineri intr-un parc in Bucuresti si am intrat in discutie cu diferiti oameni pentru a le impartasi ce stim despre dragostea lui Dumnezeu. Spre satisfactia noastra, am intilnit persoane care cautau raspunsuri despre El. A venit la noi un cuplu tinar si ne-a spus: ”Cautam aceste raspunsuri de ani de zile; am citit tot felul de carti pentru a afla cum Il putem gasi pe Domnul si nimic si nimeni nu ne-a putut ajuta! Iar acum voi ne-ati iesit in cale pentru a ne ajuta!”. E uimitor cind vezi pe chipul semenilor speranta care le umple sufletul cu viata lui Dumnezeu!
Dragi prieteni, un mod bun de a-L cauta pe Dumnezeu este comunicarea cu El care consta in deschiderea sufletului si discutiile purtate despre tot ce va apasa si indurereaza. Atit timp cit Il veti cauta cu sinceritate, El va va descoperi adevarul: “De aceea si Eu (Isus) va spun: Cereti si vi se va da; cautati, si veti gasi; bateti si vi se va deschide. Fiindca oricine cere, capata; cine cauta, gaseste; si celui ce bate, I se deschide.” (Luca 11:9-10). Din toata povestea afisata aici, puteti remarca ca rugaciunea are mare putere. Domnul nu doreste decit dragoste, credinta si interes pentru El. Comunicati cu El indiferent de loc si situatie. Daca sunteti in autobuz, masina, la cumparaturi, la servici, in calatorie, vacanta … si vreti sa-I marturisti ceva, nu fringeti dorinta sufletului care are nevoie de Dumnezeu si eternitate.
Am invatat ca Dumnezeu ne trece si prin momente grele pentru a ne ajuta sa ne maturizam mai repede si pentru a invata ceva ce nu stim: “Ba mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta, iar biruinta aceasta aduce nadejde. Insa nadejdea aceasta nu inseala, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfint, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5). El accepta ca aceste lucruri sa aiba loc pentru ca sunt pentru binele nostru si vom avea numai de beneficiat de pe urma lor: “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Daca eu nu as fi avut o copilarie dureroasa si nu as fi avut de mii de ori sentimentul singuratatii si al nonsensului, nu as fi fost interesata in cautarea Domnului. Acum când privesc inapoi, vad ca toate au avut un scop si mi-au facut numai bine.
Domnul este un Dumnezeu puternic al dragostei si miracolelor! Aveti incredere ca Isus a murit pentru voi si lasati-va fiecare pas calauzit de El. Rezulatatele vor fii uimitoare! Va face lucururi la care nici nu v-ati gindit vreodata ca sunt posibile! De exemplu, eu am avut parte de o salvare miraculoasa de la moarte. Cu ceva timp in urma, am avut un accident in care cele mai mari sanse erau sa ajung in cele vesnice sau puteam supravietui avand multe fracturi ale corpului. Insa, nu am avut decit o rana grava, care s-a vindecat in mod miraculos intr-un timp foarte scurt, fara interventii medicale.
Va doresc ca dragostea Mintuitorului sa va umple fiinta si viata voastra sa lumineze intreaga lume prin iubirea si mila lui Dumnezeu!
Cu dragoste in Domnul Isus, Narcisa
email me!